Satu
Mare situat in nord-vestul României, străbătut de vechiul
râu Someş şi locuit din timpuri imemoriabile de geto-daci,
a fost leagănul culturii şi civilizaţiei româneşti.
În cadrul unei conferinte de presă, ce a avut loc astăzi, membrii PDL Satu Mare, Sanda Neşte si Radu Pop au prezentat o serie de aspecte legate de sistemul de învaţământ românesc. Aceştia au făcut referire la procentul ridicat de abandon şcolar din ţ continuareORIENTARE ÎN CARIERĂ ŞI GESTIUNEA CARIEREI Sambata, 12 Iulie 2014
Asociația Studenților din cadrul Facultății de Relații Internaționale și Studii Europene în parteneriat cu Asociația Firmelor Bihorene si cu sprijinul Universității din Oradea si Inspectoratul Școlar Județean Bihor organizează proiec continuareDISCUŢII PRIVIND LEGEA NR.17 Sambata, 12 Iulie 2014
Prefectul Eugeniu Avram a convocat azi o şedinţă de lucru cu primarii şi secretarii UAT- urilor din Satu Mare privind Legea Nr. 17, respectiv măsurile de reglementare a vânzării şi cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan . In cadrul întâ continuareCONCERT MISIUNEA SPERANŢA LA SATU MARE Sambata, 12 Iulie 2014
Zeci de sătmăreni au participat ieri seara la concertul creştin oferit de Misiunea Speranţa din Romania, ce s-a desfăşurat sub egida Paşi spre o Noua Viaţă, pe stadionul Olimpia. La eveniment a luat parte şi preşedintele Consiliului Jude# continuareCRISTIAN DICONESCU ŞI-A LANSAT CANDIDATURA Sambata, 12 Iulie 2014
Asociația Studenților din cadrul Facultății de Relații Internaționale și Studii Europene în parteneriat cu Asociația Firmelor Bihorene si cu sprijinul Universității din Oradea si Inspectoratul Școlar Județean Bihor organizează proiect continuareCAMERE VIDEO ÎN MUNICIPIU Miercuri, 09 Iulie 2014
Pentru a creste siguranta cetatenilor in municipiu, in special in zonele de risc, Primaria Municipiului Satu Mare a amplasat 66 de camere de supraveghere ce vor fi functionale incepand cu luna august a acestui an.
Potrivit declaratiilor viceprimarului Marcela Papici, scopul acestui proiect demarat continuareEDIŢIA 40 TROFEUL SĂTMARULUI Miercuri, 09 Iulie 2014
Clubul Sportiv Sănătatea Satu Mare organizează sâmbătă, 12 iulie, ediţia 40 a concursului de tenis Trofeul Sătmarului, ce se va desfăşura la Arenele de Tenis.
Potrivit declaratiilor, presedintelui C.S Sanatatea, aproximativ 50- 60 de jucato continuareTRENURILE REGIO CJ-SM, SUSPENDATE ÎN 12 IULIE Miercuri, 09 Iulie 2014
Doua trenuri regio care fac legătura între Cluj-Napoca şi Satu-Mare nu circulă în 12 iulie, din cauza efectuării unor lucrări de reabilitare a infrastructurii feroviare între staţiile Jibou şi Dej.
CFR Călători informează că, sâmbăt& continuareEXPOZIŢIE FOTO-DOUMENTARĂ LA MUZEUL JUDEŢEAN Miercuri, 09 Iulie 2014
Muzeul Judetean Satu Mare gazduieste joi, 10 iulie expoziția itineranta foto-documentara organizată de Muzeul Național de Istorie a României în parteneriat cu Ambasada Federației Ruse si reuneşte un set important de documente inedite provenite din colecţiile mai multo continuare